O imprimantă ieftină și bună e destul de dificil de găsit. Sunt multe tehnologii, branduri, recomandări și modele din care poți alege, fiecare fiind potrivită uneia sau mai multe sarcini. Poți vedea diferențe în ceea ce privește forma sau dimensiunea, de la modele mici pe care le vei găsi foarte ușor de transportat și până la imprimante multifuncționale greu de transportat.
Pe langă toate acestea, gândește-te și la numeroasele specificații pe care le are o imprimantă bună, printre care și rezoluția sau viteza cu care poate printa conținutul media(imaginile) sau textul, dacă printează color sau alb-negru și multe alte astfel de aspecte.
Ca regulă generală, acele imprimante cu jet de cerneală se descurcă mult mai bine la imprimarea imaginilor și reușesc să obțină rezultate impecabile în ceea ce privește obținerea de culori vibrante și a unor fotografii ce vor rămâne foarte mult timp pe hârtie.
Pe de altă parte, o imprimantă laser ieftină face minuni când ne dorim un dispozitiv care să printeze zeci de pagini de text în doar cateva minute. Din această cauză, cele dintâi menționate pot fi considerate cele mai bune imprimante pentru acasă. Cea din urmă nu este mai prejos și este solicitată atât de persoane obișnuite, cât și de mici businessuri de tip Xerox.
TOP 3 IMPRIMANTE IEFTINE ȘI BUNE
Vreau o imprimantă ieftină și bună, dar ce tip să fie?
Imprimantă pentru acasă
Un astfel de model cere o atenție sporită din partea cumpărătorului. Dispozitivul trebuie să fie multifuncțional, să reușească să printeze la fel de bine și o pagină de ziar, una dintr-o carte sau simple foi.
Mai exact, persoanele ce se încadrează în această categorie nu își doresc doar cea mai buna imprimantă multifuncțională, ci și un model ieftin, sau măcar unul al cărui preț să se încadreze în bugetul pe care fiecare și-l stabilește.
Din fericire, aceste imprimante sunt ieftine în comparație cu alte modele și sunt destul de calitative dacă știi ce să alegi și nu te rezumi la cel mai mic preț pe care îl vezi în magazin.
Recomandări de imprimante pentru casă »
Imprimantă pentru studenți
Nu cred că se comercializează sub această denumire, însă merită un nume special la cât de mult sunt folosite de această categorie socială. Încă de la început ne dăm seama că vorbim de imprimante ieftine și bune, multifuncționale care să printeze pagină dupa pagină, folosind cât mai puțină materie primă.
E suficient ca textul printat să fie lizibil și să rămână pe hârtie cel puțin până la incheierea perioadei de sesiune. Nu sunt scumpe, au un preț de pornire de câteva sute de lei și sunt cazuri în care îți poți scoate mult mai mult decât ai investit, să nu mai vorbim de timpul pe care l-ai fi pierdut pe la interminabilele cozi de la un xerox local.
Cea mai bună soluție pare a fi o imprimantă multifuncțională cu cerneală, putând fi folosită nu doar în calitate de student, cât și pentru scopuri personale. Vei printa rapid toate proiectele de care ai nevoie și îți vei face timp și de câteva fotografii cu prietenii și familia – pentru acele cazuri în care sesiunea ne impiedică să îi vedem atât de mult pe cât ne-am dori.
Dacă te decizi să mergi pe mână imprimantei cu jet de cerneală, vei investi ceva mai mult, probabil peste 400 de lei pentru un model decent alături de care nu îți vei pierde nopțile încercând să imprimi proiecte voluminoase.
Vezi care sunt cele mai bune imprimante pentru studenți »
Imprimantă ieftină pentru fotografii
Mai toate imprimantele colore pot printa poze, însă rezultate care să se apropie cât mai mult de cele profesionale poți obține doar cu o imprimantă bună. Ai nevoie de o imprimantă ieftină și bună care să reproducă cele mai mici detalii pe care un fotograf încearcă să le surprindă.
Dacă ești de părere că imprimanta are un rol foarte important și influențează rezultatul muncii tale(ca fotograf sau designer), îți recomandăm să citești atent specificațiile și caracteristicile tehnice ale unor imprimante cu cerneală(găsești și aici câteva informații).
Recomandăm o imprimantă cu cerneală ieftină din simplul fapt că se descurcă foarte bine și la altele, nu doar la poze. Unele imprimă culoarea prin transfer termic(sublimare), proces prin care căldura modifică densitatea și structura cernelii solide până când aceasta capătă proprietăți favorabile pentru a se imprima corespunzător pe hârtie, solidificându-se prin răcire.
Modele preferate de fotografii profesioniști »
Imprimantă ieftină pentru birouri mici
Micile întreprinderi pot beneficia de o grămadă de modele low-cost, precum o imprimantă multifuncțională sau all-in-one. Sunt cunoscute drept imprimante care să te ajute să economisești foarte mult spațiu.
Te întrebi cum poate o imprimantă să ocupe mai puțin spațiu? Ei bine, cea mai bună multifuncțională este o imprimantă care imbină mai multe tehnologii și are mai multe roluri:
- laser – o multifuncțională folosește tehnologia laser pentru imprimare;
- jet de cerneală – exact, cea mai bună dintre ele poate avea și cerneală pe lângă laser;
- fax – numele spune totul; poți trimite faxuri, din moment ce această funcție se regăsește printre alte multe(“multi) funcții ale sale;
- copiator;
- scanner;
Cele mai bune multifuncționale »
Imprimantă profesională
Numai bună pentru afacerile mici sau chiar echipele mai numeroase, precum și pentru folosirea într-un xerox. Sunt concepute pentru a face față unui număr tot mai mare de sarcini. Modul lor de funcționare este susținut de procesoare rapide, mai multă memorie, viteză sporită și funcții funcții cu care poți printa o pagină în cel mult 2 secunde.
Probabil că ne-am îndepărtat ușor-ușor de scopul acestui articol, acela de a vă oferi informații și recomandări de imprimante ieftine și bune. Ideea e că nu aveam cum să omitem acest tip de imprimante multifuncționale dintr-un singur motiv: există si modele ieftine.
Dat fiind faptul că sunt bune pentru un business și au o calitate superioară, un preț de peste 1000 – 1500 de lei poate fi justificat de performanțele sale.
Imprimante matriciale recomandate »
Principalele tipuri de imprimante ieftine și bune
Imprimantă laser
Deși este una dintre cele mai vechi tehnologii(datând încă de prin anii ’80), imprimanta laser încă se ține bine pe piață tocmai din cauza faptului că îmbină două dintre cele mai solicitate caracteristici ale cumpărătorilor de imprimante ieftine și bune: prețul și viteza.
Ca detaliu generalist, în medie, un astfel de model solicită cel mai mic cost pentru printarea unei pagini alb – negru cu text. Multe imprimante laser ieftine sunt monocrome, fiind cele mai bune pentru printarea textului și a imaginilor cu grafică simplă(scheme, grafice, etc.).
Imprimantă cu jet de cerneală
Primul model a apărut pe piață acum mai bine de un deceniu. Modelele din ziua de azi pot să aducă pe hârtie atât text clar, cât și imagini bogate în culori. Mulți producători aleg să confecționeze modele diferite pentru fiecare dintre cele două întrebuințări.
Imprimantele cu jet de cerneală printează o imagine prin aplicarea unui flux constant, precis și foarte bine controlat de picături mici de cerneală de culori diferite. Cerneala este extrasă din cartușe încărcate cu principalele culori ale spectrului.
Calitatea lor este dată de algoritmii folosiți de sistemul lor și de cât de precis reușesc să facă amestecul dintre culori în scopul de a obține alte nuanțe.
Alte caracteristici
Rezoluția
Una dintre cele mai importante specificații ale unei imprimante bune este rezoluția, reprezentând numărul de puncte pe care imprimanta le printează pe fiecare inch(dpi – dots per inch), măsurându-se atât orizontal, cât și vertical.
Spre exemplu, o imprimantă la care se precizează un număr de 300 x 300 dpi va printa 1 inch pătrat compus din 300 de puncte.
Numărul mai mic dintre cele două, care este de obicei reprezentant al rezoluției orizontale, determină în general rezoluția reală a imaginii imprimante, sau calitatea detaliilor. Strâns legat de rezoluție este și dimensiunea picăturii de cerneală, măsurată în picolitri.
Cele mai mici picături(cele de 2 picolitri) permit imprimantei să aibă un control mult mai bun asupra locului în care este plasat fiecare strop de cerneală.
Viteza de printare
O imprimantă ieftină și bună își măsoară viteza de printare în numărul de pagini și poze pe care le imprimă într-un minut. Din nefericire, nu e chiar atât de simplu pe cât pare.
Pentru a atinge cea mai rapidă viteză posibilă, unii producători se folosesc și de tipul documentelor și de calitatea textului printat pentru a obține cele mai rapide rezultate posibile fără a comprimite foarte mult rezoluția.
Conectivitatea
Mai noi, cea mai buna imprimantă multifuncțională se poate conecta direct la device-urile din apropiere, pot prelua fișierele dintr-un stick USB, printr-un cablu de transfer de date sau chiar de pe internet. Asta inseamnă ca ele fie dispun de conectivitate WiFi, fie de un port pentru cablurile Ethernet.
Există atât de multe posibilități încât e mult prea ușor nu doar să o folosești, ci să îți și găsești conținutul dorit fără a avea neapărată nevoie de un computer sau laptop. Trebuie doar să te folosești de serviciile de Cloud Printing, email sau alte metode compatibile cu produsele brandurilor de imprimante ieftine.
Procesorul și memoria
Sunt importante pentru a face diferența între imprimantele laser și cele cu jet de cerneală. E bine să știi care sunt capabilitățile dispozitivului tău, ce specificații are și cum te poate ajuta procesorul sau memoria pentru a printa mai repede.
Spre exemplu, imprimanta cu jet de cerneală printează într-o manieră liniară, pe când cele cu laser imprimă o pagină întreagă instant. O imprimantă liniară memorează o pagină întreagă însă transmite sistemului de imprimare doar mici părți din pagină, treptat.
Pe de altă parte, cea laser trebuie să memoreze întreaga imagine și să o ilustreze pe toată odată. Altfel spus, cu cât are mai multă memorie, cu atât poate reține informații despre mai multe pagini simultan și va dura mai puțin să le printeze.
Chiar dacă deseori nu se văd mari diferențe de viteză și performanță(mai ales când imprimi doar text, care nu folosește foarte multă memorie), vei ajunge să înțelegi cât înseamnă aceste caracteristici atunci când vei dori să printezi imagini complexe, cu rezoluții mari.
Costurile
Prețul unei imprimante bune este destul de mic, raportându-ne la cheltuielile la care vom fi supuși după ce o achiziționăm. Poți spune că ți-ai luat o imprimantă ieftină și bună atunci când modelul ales poate să facă exact ceea ce ai nevoie și nu te constă mult să o alimentezi.
Riști să te alegi cu un model care să ceară atât de multe consumabile scumpe încât să plătești în cateva luni încă o dată suma pe care ai dat-o pe dispozitiv. Nu te grăbi și analizează atent costul materialelor folosite pentru printare.
Imprimantele cu cerneală sunt de departe cele mai ieftine de întreținut, multe dintre ele având nu doar consumabile low-cost, cât și preț mic.
Depinde foarte mult și de tipul de imprimantă, nu doar de modul în care este alimentată. O multifuncțională mai scumpă poate fi mult mai economică față de una low-cost care îți promite sute de pagini printate cu un singur cartuș de 20 – 30 de lei.
Avantajul imprimantelor profesionale cu jet de cerneală este acela că dispune de mai multe rezervoare pentru culori diferite, astfel încât trebuie e necesar să îl înlocuiești sau umpli doar pe acela care s-a golit.
Pe de altă parte, pentru câteva zeci sau cel mult sute de lei poți încărca o imprimantă laser care să îți printeze câteva mii de pagini până la epuizare. Totuși, deși sunt economice, sunt dezavantajate de faptul că acele cartușe au perioadă de valabilitate.



